ȘTIAI CĂ DIN CEI CARE AJUNG SA FACĂ O FACULTATE MAI BINE DE 48 % SCHIMBA DOMENIUL DUPĂ 5 ANI
IAR DIN RESTUL DE 52% DOAR 7 IUBESC CEEA CE FAC?
CEEA CE ÎNSEAMNĂ CA 93% DINTRE CEI CARE AU FĂCUT O FACULTATE, AU ALES DOMENIUL ȘI DRUMUL IN VIATA GREȘIT.
Salut sunt Bogdan și ajut oameni sa scape de senzații de stres și coplesire so să simtă pace și încredere constanta în propriile puteri prin dezvoltarea de noi obiceiuri de gândire și comportament
Dar lucrurile nu au stat întotdeauna așa.
Am terminat un liceu de profil Mate-Info și am lucrat aproape 5 ani de zile ca și inginer constructor
Plus pe langa asta mi-a mai luat încă 1 an de zile căutare și îndoială ca ajung sa mă apropii de cariera potrivită pentru mine cea de coach creator de obiceiuri de gandire si comportament.
Iar de aici încă 3 ani ca sa devin foarte bun în ea.
În momentul de fata practic asta de mai bine de 7 ani și deja pot sa garantez rezultate pentru cei cu care lucrez in 90 de zile sau mai puțin.
Dar nu pot sa nu mă gandesc cum ar fi fost dacă mi-as fi descoperit cariera potrivita încă din gimnaziu sau liceu.
Cum ar fi fost dacă în loc sa merg 4 ani la un liceu real, 5 ani facultate de construcții 5 ani practica în domeniu și în alte domenii (8 la numar cu 12 joburi diferite plus 2 companii pornite și închise) +1 an de căutare in totally 15 ani din viata mea.
Cum ar fi fost dacă as fi dedicat încă de la început acești 15 ani către cariera mea potrivită.
Cat stress, nesiguranta, indoiala stress as fi putut evit
Și cât de departe aș fi putut fi în momentul de fata.
Bineînțeles nu as mai fi putut scrie cartea asta deci tot răul spre un bine.
Iar acesta este exact motivul pentru care am ales sa scriu cartea aceasta.
Fie ca ai terminat o facultate care nu se potrivește pentru tine sau posibil copilul tău este încă în școală și este indecis aceasta carte este pentru tine.
În interiorul ei vei găsi un ghid,
un joculet foarte simplu și foarte eficient care te va ajuta sa dai toata neclaritatea la oparte și sa iti vezi adevărul tău, ce funcționează pentru tine.
Iar odată ce descoperim drumul potrivit pentru tine și facem asta într-un mod distractiv nu te las la voia întâmplării!
Te voi ajuta sa iti construiesti prezentarea ta de 60 de secunde (elevator pitch) care sa explice exact ce vrei sa faci într-un mod care sa ii faca pe ceilalti sa spuna:
“Hmmm suna interesant, spune mi mai multe.”
Iar asta nu este tot.
După ce am rezolvat și asta am pregatit o zona speciala in care , o zona de detaliere
care sa te ajute și mai bine în cele mai mici detalii
Cum o să arate viața ta cu această carieră.
Pentru ca ceea ce căutăm cu toții este claritatea.
Iar în aceasta a 3-a parte din carte vei descoperi întrebări special alese ca sa te ajute sa intelegi și mai bine ceea ce ai descoperit despre tine în părțile 1 și 2.
Părțile 1 și 2 ar trebui sa dureze maxim 60 de minute.
Ceea ce înseamnă că din momentul în care începi sa citesti și pana la momentul în care îți vei descoperi drumul potrivit pentru tine durează 60 de minute.
Nu exagerez.
Nu uita ca mi-a luat mai bine de 15 ani de căutări și dezvoltare personală plus alți 7 ani de specializare profesională în adresat întrebări bune ca sa ajung la nivelul la care sunt.
În alte cuvinte ceea ce vei găsi tu în doar 60 de minute mie mi-a luat 22 de ani ca sa inteleg.
Am vorbit suficient despre mine cred ca cel mai bine ar fi sa las cartea sa vorbeasca de la sine.
Dacă vrei să își faci o idee mai clară despre carte poți să descarci primul capitol apăsând butonul de mai jos.
Dă click pe butonul de mai jos li descarcă primul capitol.